luni, 23 august 2010

Despre fericire

Sunt cativa ani de cand inteleg ca fericirea este o decizie personala - ca nu depinde de prieteni, de relatia pe care o ai, de pretul pantofilor pe care ii porti. Depinde doar de mine. Si odata ce iei decizia asta - de a fi fericit si a-ti asuma fericirea, restul, e un cumul de alegeri si decizii!
Desigur, pare o usurare sa decizi sa crezi ca e atat de simplu. Dar oare, fericirea, nu e tot o proiectie personala?
Descriu fericirea cum descriu Raiul: e ceea ce te face sa zambesti! Si da, imi asum si "naivitatea" care ma lasa sa traiesc (mai) simplu, atunci cand ma hazardez de zambetul unui copil sau de fapta buna a unui om.
Cunosc oameni care au asteptari mari de la altii: partenerul sa fie intruchiparea romanismului si a bunului gust, cariera sa fie una de revista (de business, evident!), casa - asemenea iar relatiile cu cei din jur - subiect de film! Nu mai spun de asteptarile pe care le au de la proprii copii, ca doar asupra lor au cele mai mari drepturi si "din datorie", acestia trebuie sa onoreze expectantele celor ce i-au nascut!
Nu vreau sa cred ca e rau sa ai asteptari mari de la tine si de la viata si nici ca a nu-ti propune obiective valoroase te face mai fericit. Cred doar, ca indeplinirea acestora nu induc fericirea ci - implinirea. Semnul = (egal) intre notiuni, nu duce la aceleasi conexiuni in mintea mea.
Imi amintesc primii ani de casnicie... Ne doream enorm sa avem casa noastra, cu bucataria noastra pe care sa mi-o aranjez cum imi doresc, sa avem propria baie (deh, viata de studenta casatorita la 20 de ani!!!), cu dormitorul imbietor, cu toate "ale noastre". Ma gandeam ca atunci... voi fi cu adevarat fericita!
S-a intamplat "minunea", doar ca, planul de a avea apartamentul nostru mic - cu o camera s-a transformat in obsesia de a avea unul mai mare - cu 4 camere, de exemplu! Practic, era nevoia de a realiza ceea ce au realizat si cei din jurul meu, cu mai multe posibilitati si evident, cu planuri mai usor de facut posibile! Am descoperit practic ca o nevoie o data indeplinita e inlocuita de alta si satisfacerea fiecarei nevoi necesita un efort cu atat mai mare cu cat este si... realizarea!
Desigur, uneori, traim prin comparatie si se intampla sa ne confundam cu cei din jurul nostru, din simpla impresie ca sunt mai fericiti ca noi. Uitam lucruri esentiale precum: linistea, dragostea, simplitatea si ne propunem sa luam modelul de "realizari" ale celor din jur drept tinta!

In ultima vreme mi-am propus sa traiesc (mai) incet.
Sa indeplinesc doar ceea ce imi doresc.
Sa ma joc, nu doar sa ma prefac.
Sa dansez, nu sa ma misc.
Sa privesc, nu sa vad.
Sa mangai, nu sa astept sa fiu mangaiata.
Sa rad, nu sa zambesc.
Sa ascult, nu doar sa aud.
Sa fac dragoste, nu doar sa cer dragoste.
Sa fiu fericita!

Mai cred ca fericirea e un exercitiu concentric. Il incep eu, vi-l transmit voua si asa mai departe... Poate nu o sa facem o masa mare de oameni fericiti care strabat meridianele, ca in reclama de la Coca Cola. Dar eu ma simt datoare sa fiu fericita. Si lumea din jurul meu - asemeni mie!
Desigur, e mult mai usor cand traiesti in casa cu o raza de soare, dar, pana la urma, si aparitia ei a fost tot o decizie personala! :)