duminică, 18 decembrie 2011

Gustul zgarceniei

Zgarcenia este odioasa. Acra. Consumatoare de suflete. Te vitregeste. Te ademeneste sub pacaleala economiei de resurse si apoi, iti roade sufletul. Viata. Zilele. Cunosc oameni care merg in patru supermarketuri pentru a verifica preturile alimentelor, intorcandu-se obositi la primul. Îngălați de propria neputinta, dar multumiti! Zgarcenia este ca si depresia. Ca si nefericirea. Odata instalata iti da senzatia disconfortului, dar nu faci nimic. O lasi sa se instaleze - si una, si alta - scuzandu-te cu tot felul de motive: ”fac economie”, ”strang pentru zile negre”, ”imi cumpar o casa”, ”nu am bani”. In momentul in care intr-adevar, ajungi in ziua neagra pe care inconstient ai asteptat-o, iti dai dreptate. Esti fericit. Haosul tau, era premeditat. Ca doar ai intuitie. Ziua neagra a venit. Ai din nou putere sa pornesti prin cele patru supermarketuri pentru a-ti duce la indeplinire planul! Aici, recunosc ca m-ati prins. Habar n-am care e planul zgarcitului. Nu argumentez impotriva economului. A omului calculat. A responsabilului financiar. Nici impotriva celui care, strivit de imprejurari, aplica planul B - ala care niciodata nu avem destul de mult timp sa il concepem in detaliu si care, de cele mai multe ori, iese prost. argumentez impotriva obiceiului, nu a oamenilor. A acelora care, desi n-au simtit niciodata lipsuri serioase de orice, se pregatesc pentru asta. Constant. Imi amintesc de o prietena buna care isi cumparse o pereche de pantofi superbi. Si scumpi. Daaa, foarte scumpi. Genul de pantofi pentru care, la 16 ani iti targetezi intreaga viata. Uimirea a venit cand a justificat ca nu ii va purta la nunta surorii ei, pentru un posibil alt eveniment mai ”reprezentativ” pantofilor. Pardon, PANTOFILOR! Asadar, vedeti voi, zgarcenia nu e despre economisire sau avarie. Zgarcenia este virusul programului numit FERICIRE. N-am inteles niciodata de ce sa tii cei mai frumosi pantofi din lume intr-o cutie, sperand ca va veni intr-o buna zi momentul lor. N-am inteles cum iti poate aduce bucurie purtarea lor, daca esti mereu cu grija uzului lor. N-am inteles. Dar am constientizat ca zgarcitii sunt de mai multe feluri si totusi, la fel de nefericiti. Recunosc sincer, cel mai tare ma enerveaza cei zgarciti cu oamenii din jurul lor. Cu aia dragi: prieteni apropiati, parinti, rude... in anumite cazuri, chiar copii! Mi se pare... nefamiliar (am gasit cuvantul cel mai corect, pentru a nu supara pe nimeni) sa cumperi un cadou unui prieten, stabilind intai bugetul si apoi sa te gandesti ce l-ar incanta cu adevarat. Ce l-ar face sa nu uite niciodata ce a primit de la tine in anul... X. In contra-exemplu, o sa va spun despre un cadou pe care l-am primit anul acesta, de ziua mea, de la niste prieteni: o punga de naut. Niciodata n-am simtit atata sinceritate intr-un gest. Stiind ”argumentul” cadoului - lipsa de timp + bani, am fost realmente incantata de pozitivitatea acestui fapt. Desi cadoul in sine nu depasea suma de 9 lei, era exact ce imi doream! Binefacatorii tinusera minte de interesul meu fata de acest gen de produse, dandu-mi placutul sentiment ca intr-adevar, contez. Cineva nu fusese ”zgarcit” sa ma asculte si iata ca dorinta mea, se materializase intr-o punga de naut :)). Ca sa ma duc mai departe, va intreb: ati observat vreodata oameni care critica decizia altora de a face lucruri? In principal cele care sunt consumatoare de bani. ”Dar de ce sa mergeti in strainatate? Stiu pe cineva care a patit...” sau ”Nu mai bine renuntati la o asemenea idee nebuneasca?!”. In general, acestia sunt genul de oameni care nu fac nimic. Niciodata. Au o gramada de idei despre cum ar face ei daca..., dar... acel daca... nu se materializeaza. Nicidata. Nici macar daca... Dar, zgarciti fiind in a se bucura de altii, calculeaza oportunitatile unui deznodamand nefericit pentru cei din jur. Acestia nu sunt oameni rai. Sau rautaciosi. Sau invidiosi. Cum spuneam, sunt acei oameni zgarciti cu laudele pentru cei diferiti de ei, cu aprecierea, dar niciodata zgarciti cu scenariile mult prea sumbre pentru ce iti propuneai sa faci. Un sfat, venit evident dintr-o prietneie fara iz de zgarcceenie ar fi, sa fim zgarciti cu genul acesta de oameni. Asadar, am neglijat complet in aceasta expunere, acele persoane care sting lumina chiar daca ies un minut din camera, pe cei care se inghesuie la ”Marile Deschideri” ale magazinelor pentru o ruda se salam, pe cei care isi platesc impozitele in perioada ”promotionala” pentru a avea o reducere sau, pe cei care aleg variante de a economisi intelept: bani, timp, bani, etc. Am cautat sa-i inteleg pe cei care cauta sa isi traiasca viata in alt scenariu decat cel din care fac parte. Pe cei care forwardeaza cadourile primite catre alti viitori beneficiari, pe cei care isi pierd timpul pentru a cauta cel mai mic pret, dar pierd din minte costul combustibilului de la un supermarket la altul, pe cei care se inghesuie la medicul de familie pentru a obtine o reteta gratis, desi numai impresia ca isi scot investitia in ”sistem” i-ar tine departe de usa unui cabinet privat. Deci, de aceia care contribuie atat de tare pentru ca noi, cei care ne cumparam pantofi frumosi pentru a ne bucura de ei pentru o simpla plimbare in parc, sa ne simtim... nefamiliar. Asadar, fiti zgariciti cu nefirescul si cu lucrurile care nu va aduc fericire. Investiti in suflet, oameni si timpul vostru. Sunt investitii sigure, care aduc satisfactii enorme.

vineri, 11 noiembrie 2011

Gustul dispretului

Iti traiesti fiecare zi cu dorinta de a se incheia. Nu pentru a o lua de la capat.
Te incearca un gand de a te intreba cine esti. Te ajuta pozele. Poate si o bluza mai veche. Zambesti. Te trezesti ca nu ai cum sa mergi mai departe.

Ai vrea sa ridici tavanul si sa iesi. Ramai pe podea. Nu poti sa plangi. Nu ar fi nimeni sa te auda. Iar tu ai invatat sa plangi in tine. Singur. Singura. Fara nimeni.



Agonia nu incepe cand nu mai stii ce ai de facut pentru a face bine. Incepe cand iti dai seama ca, orice ai face, nu e nimic de facut. Nu te mai poti intoarce. E tarziu. Cel mai grav cancer al sufletului e sa fie tarziu. Prea tarziu - faza terminala. Incepi sa te examinezi.

Unde s-a dus totul? Ce ai gresit tu? Ce au gresit ceilalti? Cine, unde nu s-a acordat cu Universul? Daca faceai altfel? Daca nu erai? Te linistesti. Ceaiul te ajuta sa vezi lucrurile asa cum sunt. Opreste bataile inimii pana intr-acolo incat crezi ca pulsul agoniei tale este cel care pompeaza sangele in vene. Si vezi lucrurile asa cum sunt. Oare ce beai pana azi, te intrebi?

Cafeaua este supraestimata. Te transforma intr-un ceas mecanic. Te intorci din nou in ziua in care iti doreai totul. Uiti de ziua in care nu iti mai doresti nimic. Intelegi ca timpul nu se masoara in zambete. Nici in lacrimi. Ca nu ai nicio contabilizare a ceea ce esti. Si ca nimeni nu tine. Impotant, e daca mai esti si maine. Atat.