miercuri, 11 decembrie 2013

3 lectii simple despre succes

In ultimii ani am vazut cateva exemple de oameni care, desi invatasera lectia scumpa a succesului, au avut de suferit de pe urma ultimilor ani de ”criza”. Am invatat la randul meu, ca succesul nu este o intamplare, sau un loz norocos. Nu te bucuri de el decat cu pretul devotamentului, seriozitatii si al muncii sustinute. Deasemenea, nu cred in noroc cand vine vorba de success! Dar, dincolo de munca, munca si… munca, mai mizam si pe viziune, planificare si motivare – sau credinte.


  1. VIZIUNE
Sunt oameni care, oricat de buni ar fi in ceea ce fac, nu vor avea succesul celor care, mai superficiali fiind, se pozitioneaza din start, ca fiind deja "încununați". Este aici, exemplul clar al angajatului ”model” care nu va fi niciodată un întreprinzător de succes, al elevului de 10 care va primi un loc de munca de la cel de nota 8, s.a.m.d.. Citind printre rânduri, s-ar putea să vă întrebați dacă nu cumva promovez superficialitatea. Dimpotrivă! Susțin că, așa cum mulți dintre dumneavoastră ați aflat deja, cunoștintele sunt o variabilă importanta în planificarea succesului. Dar nu decisivă! Am să vă dau un exemplu simplu, primit la rândul meu de la o bună prietenă. Doi soți, în miezul nopții aud ușa de la balcon. Soția, încremenește,crezând ca a intrat cineva în casă, simte că i se oprește respirația, inima îi bate cu putere și încremenește în vârful patului (actiune), așteptând speriată să se întîmple ceva.
În același timp, soțul gândește că soția a lăsat ușa deschisă la balcon (credintă),  își schimbă poziția în pat (actiune) și se liniștește (emotie), la gândul că dimineața va bloca ușa balcounului.
Text Box: Dacă te-ai apucat să construiești o casă, gândește-te de la prima cărămidă, la petrecerea de inaugurare.    Dacă vrei să devii cel mai bun, învată-i pe cei din jurul tău ca și cum recunoașterea valorii tale, e doar o chestiune de timp.
Mai are sens să vă spun că acea casă nu a fost prădată de vreun hoț?
Ceea ce am scos în evidență este sinergia incredibilă între ceea ce simtim, ceea ce gândim si, ceea ce  - în consecină – facem!
Așadar, gandeste-te la raspunsul urmator: ce crezi despre tine?! Poți să fii un om de succes? Cine ești, când te uiți în oglindă, pisicuța sau tigrul cel fioros? Știi deja discursul pe care îl vei susține pentru a mulțumi celor care te-au ajutat să ai succes, sau consideri că până acolo mai e mult?


a


  1. PLANIFICARE
Deși risc să mă repet, întotdeauna am crezut că pentru a fii fericit, orice om are nevoie de un plan, un ideal si un vis. În situația de față, vorbim despre plan - atat de important în planificarea succesului! Planificarea este cel mai bun instrument de reușită în… orice. Hazardul este specific geniilor iar noi, oamenii “de rând”, putem avea aceleași rezultate, daca respectăm o chestiune simplă, numită PLAN!
Planificarea merge mână în mână cu controlul și perfecționarea. Cu autodepășirea. Este semnificativ de mic numărul celor care au reușit, fără a respecta un plan. Denumit de oamenii de succes planul Generalului, o adevarată strategie de business/viata/proiect, te ajută să dozezi corect resursele, entuziasmul sau efortul. Cu cât reușești să acumulezi mai multe ”succesuri” in ceea ce îți propui, cu atât devii un success planner mai bun. Și invers!
Asadar, pune pe hartie etapele planului tau. Stabileste care este rezultatul asteptat, etapizeaza-l si... da-i bataie! Ah... si nu uita cum se spune: daca la sfarsit, planul nu iti pare suficient de infricosator, inseamna ca nu e suficient de indraznet! :)
  1. CREDINȚE și MOTIVAȚIE
Dacă aș fi reușit până aici să vă dau încredere că puteți avea succes în ceea ce vă propuneți, ar fi fost o idee bună să mă opresc. :) 
Teoria spune că în condițiile în care ne dorim, previzionăm, planificăm și găsim resursele necesare, sansele de a avea succes sunt controlabile. Experiența mea vine să completeze ceea ce oamenii de business sau analiști de seamă au decis: ceea ce ne definește, ni se pregătește. Mai puțin delicat zis, consider că valorile în care credem, experiențele personale, învățămintele primite, chiar genele transmise sunt lucruri care ne programează viitorul. Este aproape telenovelistic exepmplul copilului sarac care reușește în viață, spre deosebire de cel bogat, care a fost obișnuit să primească totul de-a gata. Ce încerc să vă explic este faptul că, dacă doi oameni cu studii și resurse asemănătoare încep un business în care au același tip de experiență, decisive vor fi credințele, experienta de viata și motivația fiecăruia dintre ei.
Astfel, ceea ce ne reprezintă, ni se pregătește!
Suntem o serie de credințe, întâmplări și sentimente, deci, nu putem deveni altfel decât ceea ce gândim și ceea ce ne motivează.

Succes!

joi, 21 noiembrie 2013

Prefer deciziile proaste!

O sa spuneti ca bravez, dar prefer deciziile proaste, decat lipsa de actiune! Și până la urmă, ce înseamnă o decizie proastă?! Sau hai să îndulcim: neinspirata!  


Nu e nimic altceva decât lipsa unui rezultat așteptat!  Și calculează tu, acum, ce înseamnă lipsa deciziei? Așteptarea,  indignarea,  compromisul,  frustrarea, deznadejdea cu care NU iei nicio decizie. Rămâi acolo; absorbit de 'situație', compromis de ea, traind in iluzia ca intr-o zi, cumva, cineva, v-a schimba rostul lumii pentru tine! 
Prefer deciziile proaste, din cauza cărora regret, plâng,  mă răscolesc, mă cert,  mă resping, mă adun și găsesc cel mai scurt traseu de a ajunge la schimbarea dorită. Acele hotarari care ma scot din non-actiune si ma duc... undeva! De cele mai multe ori, spre fereastra care ma astepta deschisa, doar-doar, o sa reusesc sa ma arunc inspre viitor! Cel mai bun viitor posibil... 
Traim de mult (si bine!) in paradigma bine-rau. Ne frustram de presiunea noastra de a face lucrurile BINE! FOARTE BINE! EXCELENT! Asteptam o viata pentru partenerul perfect, job-ul ideal, casa mult visata... 

Ne asteptam ca cineva o sa schimbe ceva in societataea asta "de doi lei", in tara asta in care "nimeni nu face nimic"; ne dorim ca cineva sa DECIDA pentru noi, sa SCHIMBE pentru noi, sa TRANSFORME pentru noi! OK, nu instig la schimbarea lumii, nici la schimbarea societatii, sunt departe de a porni o revolutie!

Dar vad in jurul meu oameni care privesc admirativ la alti oameni mai "mici" decat ei, dar cu puterea de a lua decizii, nestaviliti de niciun barem! "Ce noroc are aia, cu sotul milionar!", "Ce bine o duce cutarel de cand si-a facut biznis!" si alte exemple de situatii in care oamenii prefera sa se scalde pentru a-si intari lipsa de actiune si de curaj! Diferenta intre cei admirati si admiratori... e doar de o decizie! :)
In definitiv, succes in business au doar aceia care cred ca il merita, cum parteneri perfecti au doar aceia care se iubesc pe ei insisi si nu concep ca merita decat... un partener perfect! Asadar, o vorba veche zice: aim to the sky, you can't miss it! :)
Ca sa nu privesc doar peste gard, ma uit de multe ori la mine, la presiunea pe care o manifest asupra-mi, de fiecare data cand ma "presez" sa iau cea mai buna decizie, intr-o situatie! Ghiciti ce?! Eu nu cred ca exista "cea mai buna decizie"! Adica: exista decizii inspirate, solubile, aplicabile, cum vreti voi sa le catalogam! Dar decizie buna, cea mai buna, mai putin buna sau proasta, nu exista! In definitiv, cine are acces la infinitul de viitoruri posibile, pentru a analiza impactul deciziei tale asupra domnului Timp?! In schimb, lipsa deciziei si a actiunii, nu fac decat sa te roada, sa te usuce, sa iti provoace raceli peste raceli (fanii medicinei germane stiu de ce!) si sa iti umple golurile cu alte goluri! 
"Oameni buni, e viata voastra - nu poate juca nimeni rolul principal!" imi vine sa strig uneori, catre altii! Catre mine, am facut-o de multe ori! 

Asa ca... ia decizii! Atunci, pe moment! In fiecare moment! In toate situatiile provocatoare, decide sa fii tu in rolul vietii tale! Asuma-ti emotiile si da, bazeaza-te pe intuitie, fler, instinct si ce mai simti tu ca pulseaza in tine, atunci cand nu ai pe ce sa te bazezi! Ia decizii AZI! 
Da-ti demisia AZI daca esti nefericit in locul ala de munca!
Incepe AZI afacerea pe care ti-ai dorit-o!
Spune-i AZI ca o/il iubesti! 
Fa AZI analizele pe care trebuia sa le faci de mult!

De ce nu maine? Pentru ca nu-ti va da nimeni ziua asta inapoi... Pentru ca, poate cel mai bun moment sa fi luat acea decizie ar fi fost acum o luna, acum 3 ani, iar al doilea cel mai bun moment e AZI! 

Da, uneori luam decizii proaste! Ne "incurcam" cu oamenii nepotriviti, mancam la 12 noaptea, traim situatii mai putin binecuvantate. Si nu voi spune ca toate greselile sunt lectii importante care ne invata mereu cate ceva! (Desi cred asta!) Voi spune doar ca actiunea este cea mai sigura cale ce te duce la fericire
Non-actiunea, vaicareala, moleseala, iti paralizeaza incet-incet gandirea, simturile, sufletul si iti iau puterea! Ramai doar cu forta de a te a respira zi de zi, de a avea senzatia ca traiesti si iluzia ca esti un suflet!

Daca ar fi sa schimb ceva in trecutul meu as schimba faptul ca m-am eschivat, mi-am cautat scuze si justificari pentru a nu lua o decizie! Ca am conceput sa imi sacrific o zi, sau poate un an, in starea mizerabila de nesiguranta, de aberare emotionala si mentala, pentru a ramane intr-un loc care nu ma lasa sa stralucesc! Nu as schimba nicio secunda deciziile luate! Dar as schimba starea de non-actiune, cu cea de actiune! 
Incepeti exercitiul asta, astazi! Frica va lua locul curiozitatii si banalitatea va fi inlocuita de incantarea de a-ti trai tu, viata ta! E absolut grozav... :)

Luati decizii! Pe cele care le simtiti potrivite... si daca cineva e suficient de curajos sa va intrebe de ce, raspundeti: PENTRU CA ASA AM VRUT EU! :)

Luati decizii!
AZI!

miercuri, 13 noiembrie 2013

Cu Superman la psihiatru!

Fetelor, rămâneți cu mine până la sfârșit... :)

Mă amuzam recent de ”dependența” bărbaților de orice vârstă față de un erou! De cum fiecare manifestă un atașament față de un Superman, un Batman, un cuceritor din Stăpânul Inelelor, sau să nu uităm... Războiul Stelelor! Doamne ferește, noi, beneficiarele emoționale ale iubirii unui astfel de bărbat să exprimăm altceva decât profund respect pentru ”idolii” lor! Și, fir-ar, nu înțeleg cum își găsesc doar eroi in costume strâmte, cu măști ciudate și pelerine de o cromatică îndoielnică! Înțeleg că Superman se poate bate cu toată planeta de rău-făcători, poate da timpul înapoi, poate cu lejeritate să invite o femeie la o plimbare de după-amiază pe orbita Planetei daaaaar, îi este imposibil să își recunoască identitatea! Și sentimentele! 
Nu vi se pare ciudat cum toți ”eroii” ăștia cu super puteri care doboară balaurul,  sunt niște încorsetați emoțional? V-ați întrebat de ce poartă costume și măști?
Impresia mea e că atunci când scrii mare SUPERMAN pe piept, acoperi semnul UȘOR INFLAMABIL. Și da, uneori e mai ușor să protejezi o planetă decât să îți protejezi emoțiile. Și poate că e mai ușor să te bați cu monștrii decât să îi spui femeii pe care o iubești ce simți. Ah, și marea mea dilemă: de ce naibii aleg să moară pentru visul lor, in loc să și-l trăiască?
Toți eroii, ajung la un moment dat în situația in care aproape mor. Și care e primul lucru pe care îl fac după ce se hotărăsc ca nu (mai) mor?! Se duc la EA! Și când ajung la ea, (asta e singura parte pentru care femeile merg la filme cu eroi!) confesează ceea ce ei oricum simțeau de la începutul filmului, dar cum sunt eroi cu super-puteri, se lupta cu tot ceea ce nu recunosc: sentimentele lor - primul inamic de temut! 
Ei și uite cum ne trezim noi niște Lane nesigure, cu margarete în mână, preocupându-ne de ”ne iubește/nu ne iubește” și sperând că într-o bună zi el își va da costumul jos, recunoscând toate semnele pe care până atunci noi le interpretasem corect: ne iubește! 

Și-acum să ne uităm la eroinele noastre, care nu poartă costume și nici măști, dar abuzează de sentimente, emoții și trăiri, (poate si pantofi scumpi!) care să se oprească fix în super scutul unui Captain America
And I couldn't help but wonder... ce ne face să rămânem acolo, așteptând ca domnul Erou să realizeze că nu trebuie sa salveze Planeta, ca sa ne impresioneze! Uneori, e suficient sa fim salvate de emotiile, trairile, dragostea si chiar lacrimile lor! Uneori, ne simtitm salvate vazandu-le super-puterile prin faptul ca isi arata vulnerabilitatile, ca le e teama ca putem pleca, sau ca... putem ramane! :)


luni, 30 septembrie 2013

Douăzeciși...

După părerea mea - deloc umilă (!) - tot ce începe cu douăzeciși sună bine! La fel, ce începe cu cincizeciși. Deasemenea, tot ce se termină cu multe zerouri! :D
Sunt în ultima lună de ”douazecisi” și nu știu alții cum sunt, dar eu, la gândul că imediat vine aniversarea de 30 am o mare, mare bucurie și în același timp, aproape că mă hotărăsc să deschid un xcell și să contabilizez! Deh, apucături de pianistă cu formare liceală contabilicească, devenită subit psiholog ca apoi să se bucure de statutul de ”întreprinzător”. Dați-mi voie: tânăr întreprinzător! Și văzând câte detalii sunt de calculat la partea asta cariericească/profesională/întreprinzătoare, mă hotărăsc să renunț la adunare. Mai bine, hai să împart! Ce am făcut până acum... e ușor de văzut. Și evident! La fel de evident ca ropotitul pe scări al unor tălpițe de 4 ani și jumătate, în căutarea alintului de dimineață și al îmbrățișării numai bune să prelungească un pic momentul inevitabilului început de zi! 
Așadar, nu adun nimic! Nici nu cred că sunt ”un pic din” fiecare om cunoscut, loc văzut și poveste trăită. Sunt mult din puține lucruri și puțin din multe altele. Și sunt încă la douăzeciși!
Dar totuși, de dragul  perioadei în care aveam 16 ani, aș vrea să îi transmit puștoaicei de-atunci: Fetiță, a ieșit exact cum ne-am propus! 
Și, deși m-am hotarât să nu închei niciun bilanț, mi-aș dori ca în spațiul meu de scris - deloc pretențios - să mulțumesc, să îmi mulțumesc și să mă mulțumesc cu tot ce s-a întâmplat și pentru tot ce am trăit! Sunt fericită pentru fiecare zi din cei douăzeciși; mă bucur pentru fiecare an și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă! Dacă mașina timpului ar funcționa, nu știu dacă aș folosi-o sau nu, pentru anumite momente trecute, dar cu siguranță, parcurgerea și depășirea lor m-a făcut să mă iubesc și să mă apreciez pentru ce sunt astăzi în ochii mei! Dacă s-ar fi putut mai repede sau mai ușor... pur și simplu nu contează! Și vorba aceea: de ce să fie simplu, când se poate complicat?! :)

Mi-am  propus să mă comport din nou, ca fata de la 16 ani, care avea un plan, un braț de vise și un loc de ajuns! Așa că, mă conving din nou: nu e momentul să tragem linii! E timpul să facem noi planuri! Ce voi face la 30+ e deja scris și hotărât! Căci interesul meu nu este pentru ce voi trăi, ci pentru cum voi trăi. Așadar, e scris și hotărât că mă voi antrena să mă bucur, să respir, să mă ascult și să continui să mă iubesc și să îmi hrănesc visele! E hotărât că voi trăi iubind, împlinind, cântînd, reușind, zburând, alintând, căutând, investind, ascultând...

Dar până la noi schimbări, mă hotărăsc ca în ultima lună de douăzeci și să:

1. Alerg în fiecare zi. Îmi doresc să alerg cel puțin din perioada în care îl citeam pe Murakami. El m-a convins că spiritul, mintea și corpul cresc deodată! Că nu poți avea un corp armonios fără să te iubești pe tine însuți și e greu să te iubești într-un suflet golit. Și-mi vine acum în minte: e mai ușor să ne iubească alții decât să ne iubim noi. Așadar, îmi propun să am cel puțin la fel de multă grijă de relația minunată de dragoste, încredere și prietenie pe care o am cu mine! Voi alerga zilnic, dând timp copilei de 16 ani să mai povestească cu cea de douăzeciși, în speranța că fiecare dintre ele îmi va găsi cele mai potrivite soluții pentru provocările ce vor veni! La fel, mă voi bucura de tonifierea pe care o simțeam pierdută în ultima vreme, ca după o amorțeală. Și din nou îmi dau seama că atunci când decidem să ne înghețăm sufletul, corpul nu face decât să preia o parte din mesaj! Și merg mai departe, propunându-mi să luminez dincolo de sufletul meu: îmi doresc să mă bucur de o musculatură așesată potrivit la locul ei, într-un trup tânăr!
2. Învăț un dans nou. Dintotdeauna mi-a plăcut să dansez. Și dincolo de zbânțuiala zilnică dintre două piese, mi-ar place tare mult să știu să dansez un dans nou. Mulțumită tatălui meu care m-a învățat să dansez vals și tango, mi-ar plăcea să învâț un dans latino-american! Văd atâta pasiune în acele dansuri încât și acum mi se pare ciudat când la concursuri văd perechi formate din frați! Dansul  - pentru mine - exprimă atât de multă pasiune și trăire încât uneori, mă întreb de ce oamenii folosesc cuvinte pentru declarațiile de dragoste! Când revăd scena tamgoului din Scent of a Woman, mi se articulează toată trăirea romantică și e cel mai potrivit antrenament care să îmi amintească de pasiunea și trăirea pe care le  țin de multe ori, blocate!
3. Mă bucur de feminitatea mea! O dată cu apropierea de 30, am simțit nevoia să accept femeia din mine. Am neglijat-o și am persecutat-o atât de multă vreme, încât acum, îmi doresc să o răsfăț, să o alint și să o bucur, așa cum ar fi meritat de mult. Mai mult, îi dau voie să fie adorată, respectată, admirată, cercetată... Mă bucur că sunt femeie și mă bucur de fiecare context în care mă simt liberă să îmi exprim feminitatea. Mă simt binecuvântată de femeile geniale din viața mea, de la care am de învățat și pe care le admir, așa cum doar o femeie știe să admire o altă femeie.
4. Mă urc în tren fără să știu unde voi ajunge dar să știu exact când mă întorc. Bine, recunosc... aș fi preferat să mă urc în avion. Dar bine știți că e imposibi de luat bilet de avion fără să știi dinainte destinația. În gară... e simplu: nici de bilet nu ai mare nevoie, că încă se circulă cu nașu* iar ideea de a ajunge într-o destinație pe care nu o cunoști, mi se pare un exercițiu de libertate de care am nevoie! În plus, de-atâtea ori mi-am ales eu drumul și am fost recunoscătoare pentru bucuria fiecărei destinații, încât acum, mi-aș dori să mă aleagă drumul pe mine și să mă învețe ceva ce până acum nu am aflat. În plus, exercițiul libertății mi se pare incredibil de profund: pe mine mă învață că nu avem un loc, ci ne alegem locul; nu suntem ai cuiva, ci alegem să ne dedicăm; nu avem nimic, ci folosim ceea ce într-un moment ni s-a dat. Mă învață deasemenea să fiu recunoscătoare, să mă bucur de ce am sau, dimpotrivă, să refuz să mai stau într-un loc care îmi face rău. Am învățat că unii oameni se tem de libertate pentru că, uneori, ea produce schimbare. Dar pentru cei care își asumă libertatea, schimbarea nu este un risc. Nefericirea, da! :)
5. Îmi asum trăirile! Și mai ales, să mă bucur de ele! Mult timp, am vrut să mă comport exemplar. Mai ales, să fiu văzută exemplar! Ciudat, am început să adun complimente doar când m-am văzut, m-am acceptat și m-am iubit pe mine. Mult timp am ignorat ce simțeam, ce vroiam si mai ales ce credeam despre mine. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am acceptat ca sunt cea mai importantă resursa de fericire pentru mine si pentru cei pe care ii iubesc. Si sunt buna si frumoasa si atunci când sunt obosita, si când sunt nervoasa, si dacă sunt trista, si dacă devin bosumflata fara motiv. Îmi dau voie sa fiu rasfatata, giugiulibila si greu de iubit uneori. Si sunt bine chiar si atunci când cred despre mine ca sunt rău. Insa cel mai tare mă iubesc când mă întorc in dragoste, cu dragoste si pentru dragoste, fata de cei care mă iubesc "cu toate ca", nu pentru ca!

luni, 16 septembrie 2013

'Pentru toți cei care (se) așteaptă' sau 'Sărituri în golul dinăuntrul tău'

Știu ca macar o data ti-ai spus ca problema ta e cea mai mare, dintre toate problemele existente pana acum, a tuturor celor care s-au perindat prin Lumea noastră. Știu ca ți-ai pus palmele in cap si ai căutat răspunsuri in tine, in prietenii care își justifica lipsa de implicare prin necunoasterea situației așa cum o trăiești tu, ai cautat sa intelegi semne pe zidurile blocurilor pe care găsești scris x+y=LOVE - si ți-ai inchipuit ca asta e semnul de care aveai nevoie. Mai știu ca ai gândit cu teama, furie, poate chiar ura, fata de soarta nenorocita care s-a întors împotriva ta, exact atunci când sperai ca lucrurile vor fi bune, in sfârșit! Si știu ca nu ai încetat sa ceri, sa cauti si sa aștepti 'semnul'... acela care te va face sa înțelegi, sa crezi, sa fii sigur de decizia ta si de ce ai de făcut!
Mai stiu ca faci asta zilnic, schimband doar orele. Dar ai aceleași gânduri si aceleași  întrebări. Doar schimbi lacrimile de noapte cu zâmbetul fals de peste zi. Si îți promiti ca este ultima zi in care te mai lași ținuta in indecizia ta, in mocirla de emoții in care trăiești.
Dar intre timp, starea ta devine comoda, știi ce ai de făcut acum. Cunoști băutura care te ajuta cel mai repede sa uiti, știi hainele care te ascund cel mai bine de lume si știi prea bine sa ignori orice tentativa a oricui te-ar putea face sa îți parasesti nefericirea. Nefericirea ta te acoperă. Îți tine de urat si îți promite ca niciodată nu vei mai fi obligată sa iei o decizie atât de grea ca ultimele. Sau ca ultima.
Dacă am fi prietene, m-as amuza de povestea ta. Întâi  ți-as spune ca sigur am mai auzit-o undeva. Poate chiar de mai multe ori. La început as rade de lacrimile care ar încerca sa mă convingă de Unicitatea, Gravitatea si Neasemuirea situației tale. Ți-as repeta ca sunt convinsa ca am mai auzit asta undeva! Si-apoi mi-as aminti si unde. La televizor, evident! Ah, si am mai avut o colega de facultate care avea o verisoara cu aceeași 'drama'. In plus, sunt zeci de filme cu exact același subiect deci... ce te-a făcut sa crezi ca doar tu ai trăit vreodată asta?!
Recunosc ca m-as infuria când ai afirma ca nu știi ce sa faci. Sau mai grav - ca nu e nimic de făcut. Ca ți-e teama. Ca poti gresi! Daa, aici cu siguranță mi-as ieși din minți! M-as întreba totuși, ușor amuzata, ce te face sa crezi ca exista asigurări de viața care sa garanteze reversul deciziilor?!
Uite... dacă am fi prietene, te-as convinge ca indiferent cat de greu iti este sa accepti, problema ta este atat de MARE precum o faci tu sa fie. Te-as face sa vezi ca lucrurile, situatiile, relatiile au valentele pe care noi le dam. Si sunt sigura ca te-as convinge ca orice decize iei... e cea mai buna! Ca orice decizie e mai buna decat nicio decizie! Ca indiferent daca la un moment dat vei considera ca ai gresit, Dumnezeu iti da mereu a doua sansa: ziua de mâine!
Si te intreb: daca ai investi la fel de multă energie în a-ți schimba starea, precum investești în a merge mai departe, în indecizia ta, crezi că deja ai reuși? Simți că ar fi primul pas în împlinirea visului tău?
Poate, dacă ți-aș fi prietenă ți-aș aminti de perioada în care habar n-aveai ce ar trebui să faci pentru a-ți îndeplini visele, dar știai mereu cum să ajungi la ele! Ți-aș aminti de câte ori nu au știut ce să faci și apoi ai zâmbit fericită de inspitația ta! Sunt sigură că te-ai bucura să revezi cu câtă determinare făceai lucruri despre care nu mai auziseși până atunci, dar le explicai altora ca și cum asta ai făcut o viață înreagă. Și nimeni nu vedea nepricepere, ci doar entuziasm, bucurie și... sclipire!
Și draga mea, dacă ți-aș fi prietenă, te-aș întreba: cum ți-ai permis să-ți pierzi sclipirea? În ce moment al vieții ai decis că vrei să devii o încercare și nu un câștig? Cu ce drept ai refuzat să mai folosești ceea ce oamenii ar fi ucis să primească? Te*ntreb din nou: a meritat să renunți la ce poți fi pentru ceva ce nimeni nu-și dorește să devină?
Dacă am fi prietene, ăsta ar fi momentul în care ai începe să plângi. Să îmi explici că eu nu înțeleg și că nu văd. Că nu am trăit și nu cunosc. Și de data asta aș asculta cum Lacrimile tale strigă suficient de tare pentru a te convinge de cine ești și pentru a te duce înspre cine poți fi! Te-aș îmbrățișa și ți-aș mai spune încă o dată că o decizie proastă este mai bună decât nicio decizie. Și te-aș păstra aproape, până când ți s-ar face lehamite de lipsa ta de curaj, de trăire, de voință. Atunci ai înțelege că tot Universul este o proiecție a dorințelor tale și fiecare încercare devine un succes, doar după ce tu ai decis să fie așa!
Atunci, aș știi că niciodată nu vei mai avea nevoie de nimeni pentru a-ți aminti toate astea! Că în sfârșit ai înțeles și te-ai decis să ieși în Lumea cea Nouă și să o proiectezi exact așa cum ai conceput-o în Sufletul tău!
Dacă am fi prietene, ăsta ar fi momentul în care mi-ai mulțumi. Dar știi bine că nu e nevoie! Păstrează-mă doar curată, ca să te regăsești mereu în mine, Oglinda ta!














joi, 11 iulie 2013

Unitatea de măsură a SUCCESULUI

O sa încep cu concluzia: unitatea de măsurare a succesului este... FERICIREA!
Mi-am dezvoltat un obicei interesant: să identific gradul de fericire al oamenilor din jurul meu. Să îi ”măsor” ca și cum ar trebui să-i pictez si să îi împart pe categorii, astfel încât să mă raportez cu ușurință la fiecare dintre ei, de fiecare dată când am nevoia de a o face. Am inventat o scală de măsurare a gradului lor de fericire: fericit, în curs de a fi fericit, cu posibilitate de a fi fericit dar fără dorința de a o face, neinteresat de fericire, nefericit, speriat de fericire! Și uite-așa, colindînd pe scala mea, mi-am amintit o vorbă: dacă vrei să știi cât câștigă cineva, fă media aritmetică a veniturilor celor din jurul lui! Ca să extragem, dacă vrei să ai succes, înconjoară-te de oameni care au succes!
Am trăit și încă trăim mulți cu impresia că cifra cât mai mare de dupa Q (multumesc, Andrea! :)) conferă succesul! Că întoarcerea dintr-o vacanță de pe alt continent îți menține locul printre oamenii de succes! Că cu cât avem mai mulți prieteni și suntem văzuți la mai multe evenimente suntem mai aproape de a avea succes! Și da, există un studiu (nu al cercetătorilor britanici!) care spune că ceea ce ne ajută să avem succes este părerea celorlalți despre noi! Interesant... dacă te bazezi pe faptul că cei din jur vor fi acolo pentru totdeauna! Mai puțin motivant, dacă iei în calcul ”migrarea” celor din jurul nostru și efortul pe care îl faci pentru a dovedi în permanență cine ești tu!
Și nu spun nicio noutate când afirm că singura părere importantă despre tine însuți, este A TA! Când te întorci spre tine, uiți de ”aplauzele” celor din jur și rămâi tu cu tine. Și cel mai grăitor: cu părerea ta despre tine! Și tot acolo, împletite, se află bucuria cu care îți trăiești viața, fericirea cu care îți începi ziua,  acceptarea față de viața ta și a tuturor celor care fac parte din ea și, evident: nivelul tău de fericire! 
Am fost foarte mult în cursă pentru un loc confortabil pe scara succesului! Am avut nevoie de aplauze, mi-am dorit recunoștința angajaților mei, aprecierea prietenilor, impresiile bune ale celor pe care îi completam ca și grup de apartenență, laudele grăitoare ale acelora pe care astăzi nu bine îi mai țin minte și, desigur, cifra cât mai mare dupa Q! Da, mi-a plăcut jocul cu doveditul, concursul de-a ”cine ajunge primul” - deși nu-mi amintesc dacă se mai înscrisese cineva cu mine în cursă sau concuram cu mine însămi! Și mai ales... mi-a plăcut să trag linie! Să adun, să înmulțesc și să mă simt întreagă. 
Și simțindu-mă așa, am evaluat cât de important este să-mi identific corect ceea ce mă face fericită în viața mea. Să opresc orice activitate care îmi aduce frustrare și risipă de energie, oricât de fructuoasă ar fi! Să mă desprind de șabloane, să renunț la anumite paradigme și să îmi dedic suficienta atenție și încredere pentru a-mi măsura și asuma fericirea cu care încep și mă bucur de fiecare activitate. 
Oamenii de succes se văd clar dintr-o mulțime: sunt cei care au scântei in priviri și care atunci când îi intrebi despre munca și viața lor îți povestesc cu dragoste despre fiecare detaliu! Oamenii de succes sunt  cei fericiți ca e o zi de joi, nu una de week-end! Văd succesul în cizmarul care îmi povestește ca de 45 de ani face aceeași muncă - și e fericit de asta, in medicul care îmi spune glume în timp ce îmi pune o branulă, în femeia de servici care mă convinge că biroul meu ar arăta mai bine ordonat, deși ar avea mai mult de lucru, în mama care a decis să devină casnică pentru a-și susține familia. 
Succesul (și automat fericirea!) vin din VREAU, nu din TREBUIE! 
Succesul este doar pentru 5% dintre noi! Pentru acei 5% care VREM să ne asumăm fericirea, împlinirea, schimbarea! Pentru aceia care nu avem nimic de dovedit: ci doar trăim, planificăm și acționăm după instinctul nostru, nu după ”rețete”! Pentru că așa ne simțim funcționali și optimi! 
Și fericiți!
Este incorect pentru mine să diferențiez succesul de fericire, să cred că succesul are de-a face cu viața profesională, cu ultima valoare a profitului business-ului meu, cu numărul proiectelor reușite! Și consider la fel de greșit să măsor fericirea, după cele 240 de ore de muncă/lună. 
Nevoia mea de a demonstra nu mai există. Există convingerea că sunt un om de succes! 
Pentru că sunt un om fericit!