Știu ca macar o data ti-ai spus ca problema ta e cea mai mare, dintre toate problemele existente pana acum, a tuturor celor care s-au perindat prin Lumea noastră. Știu ca ți-ai pus palmele in cap si ai căutat răspunsuri in tine, in prietenii care își justifica lipsa de implicare prin necunoasterea situației așa cum o trăiești tu, ai cautat sa intelegi semne pe zidurile blocurilor pe care găsești scris x+y=LOVE - si ți-ai inchipuit ca asta e semnul de care aveai nevoie. Mai știu ca ai gândit cu teama, furie, poate chiar ura, fata de soarta nenorocita care s-a întors împotriva ta, exact atunci când sperai ca lucrurile vor fi bune, in sfârșit! Si știu ca nu ai încetat sa ceri, sa cauti si sa aștepti 'semnul'... acela care te va face sa înțelegi, sa crezi, sa fii sigur de decizia ta si de ce ai de făcut!
Mai stiu ca faci asta zilnic, schimband doar orele. Dar ai aceleași gânduri si aceleași întrebări. Doar schimbi lacrimile de noapte cu zâmbetul fals de peste zi. Si îți promiti ca este ultima zi in care te mai lași ținuta in indecizia ta, in mocirla de emoții in care trăiești.
Dar intre timp, starea ta devine comoda, știi ce ai de făcut acum. Cunoști băutura care te ajuta cel mai repede sa uiti, știi hainele care te ascund cel mai bine de lume si știi prea bine sa ignori orice tentativa a oricui te-ar putea face sa îți parasesti nefericirea. Nefericirea ta te acoperă. Îți tine de urat si îți promite ca niciodată nu vei mai fi obligată sa iei o decizie atât de grea ca ultimele. Sau ca ultima.
Niciodată nu va mai trebui să fii tu vinovata pentru... Nimic. Nu va mai trebui să răspunzi si sa mai justifici deciziile tale. Să dai socoteală!a Totul va fi bine. Nefericit de bine. Te acoperi înapoi cu indecizia ta. Cu nefericirea ta.
Dacă am fi prietene, m-as amuza de povestea ta. Întâi ți-as spune ca sigur am mai auzit-o undeva. Poate chiar de mai multe ori. La început as rade de lacrimile care ar încerca sa mă convingă de Unicitatea, Gravitatea si Neasemuirea situației tale. Ți-as repeta ca sunt convinsa ca am mai auzit asta undeva! Si-apoi mi-as aminti si unde. La televizor, evident! Ah, si am mai avut o colega de facultate care avea o verisoara cu aceeași 'drama'. In plus, sunt zeci de filme cu exact același subiect deci... ce te-a făcut sa crezi ca doar tu ai trăit vreodată asta?!
Recunosc ca m-as infuria când ai afirma ca nu știi ce sa faci. Sau mai grav - ca nu e nimic de făcut. Ca ți-e teama. Ca poti gresi! Daa, aici cu siguranță mi-as ieși din minți! M-as întreba totuși, ușor amuzata, ce te face sa crezi ca exista asigurări de viața care sa garanteze reversul deciziilor?!
Uite... dacă am fi prietene, te-as convinge ca indiferent cat de greu iti este sa accepti, problema ta este atat de MARE precum o faci tu sa fie. Te-as face sa vezi ca lucrurile, situatiile, relatiile au valentele pe care noi le dam. Si sunt sigura ca te-as convinge ca orice decize iei... e cea mai buna! Ca orice decizie e mai buna decat nicio decizie! Ca indiferent daca la un moment dat vei considera ca ai gresit, Dumnezeu iti da mereu a doua sansa: ziua de mâine!
Si te intreb: daca ai investi la fel de multă energie în a-ți schimba starea, precum investești în a merge mai departe, în indecizia ta, crezi că deja ai reuși? Simți că ar fi primul pas în împlinirea visului tău?
Poate, dacă ți-aș fi prietenă ți-aș aminti de perioada în care habar n-aveai ce ar trebui să faci pentru a-ți îndeplini visele, dar știai mereu cum să ajungi la ele! Ți-aș aminti de câte ori nu au știut ce să faci și apoi ai zâmbit fericită de inspitația ta! Sunt sigură că te-ai bucura să revezi cu câtă determinare făceai lucruri despre care nu mai auziseși până atunci, dar le explicai altora ca și cum asta ai făcut o viață înreagă. Și nimeni nu vedea nepricepere, ci doar entuziasm, bucurie și... sclipire!
Și draga mea, dacă ți-aș fi prietenă, te-aș întreba: cum ți-ai permis să-ți pierzi sclipirea? În ce moment al vieții ai decis că vrei să devii o încercare și nu un câștig? Cu ce drept ai refuzat să mai folosești ceea ce oamenii ar fi ucis să primească? Te*ntreb din nou: a meritat să renunți la ce poți fi pentru ceva ce nimeni nu-și dorește să devină?
Dacă am fi prietene, ăsta ar fi momentul în care ai începe să plângi. Să îmi explici că eu nu înțeleg și că nu văd. Că nu am trăit și nu cunosc. Și de data asta aș asculta cum Lacrimile tale strigă suficient de tare pentru a te convinge de cine ești și pentru a te duce înspre cine poți fi! Te-aș îmbrățișa și ți-aș mai spune încă o dată că o decizie proastă este mai bună decât nicio decizie. Și te-aș păstra aproape, până când ți s-ar face lehamite de lipsa ta de curaj, de trăire, de voință. Atunci ai înțelege că tot Universul este o proiecție a dorințelor tale și fiecare încercare devine un succes, doar după ce tu ai decis să fie așa!
Atunci, aș știi că niciodată nu vei mai avea nevoie de nimeni pentru a-ți aminti toate astea! Că în sfârșit ai înțeles și te-ai decis să ieși în Lumea cea Nouă și să o proiectezi exact așa cum ai conceput-o în Sufletul tău!
Dacă am fi prietene, ăsta ar fi momentul în care mi-ai mulțumi. Dar știi bine că nu e nevoie! Păstrează-mă doar curată, ca să te regăsești mereu în mine, Oglinda ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu