Google+ Followers

luni, 16 iunie 2014

Prea târziu!

Cel mai grav cancer al sufletului este să îți dai seama că este prea târziu! Căci oricâte Vieți sperăm să mai avem în acest Univers și oricâte ocazii benefice ne dorim să mai existe, oricât de lungă ni s-ar părea tinerețea și oricâte iubiri sperăm să putem număra, uneori, pur și simplu este prea târziu! Și prea târziu devine atât de dureros, de cuprinzător și de ascuțit încât Lumea se oprește, uimită că cineva poate cuprinde atâta durere. Dar în următoarea secundă, Lumea își reia rostul, având în minte durerea ta, greșala ta de a fi lăsat să fie prea târziu! 
Și cu această promisiune în suflet, fiecare dintre noi ne urzim viața: să nu lăsăm niciodată să fie prea târziu!
Cel mai fericit 'prea târziu' dintre toate e atunci când nu îți dai seama de asta! Sprintul alegătorului secund în momentul caștigării cursei de către adversar, fuga după un tren plecat de putin timp, decizia de a aștepta, atunci când totul în jurul tău te îndeamnă să pleci... Toate astea sunt scenarii fericite de 'prea târziu'. Pentru că tot ce este însoțit de speranță poate naște alte începuturi. Și toate începuturile sunt ocrotitoarele Speranței!
Dar Prea Târziul de care vă spun eu, este acela care iți oprește respirația, îți ia puterea și te lasă să vezi că de-acum înainte, orice vei face, pentru tine va rămâne prea târziu! Tot ce mai poți spera este să poți uita, altfel, nu vezi ce rost și-ar mai avea următoarea respirație. Atribui Uitării cel mai important rol: de a te salva de robia în care ți-ai putea plimba sufletul! Și orele devin clipe și fiecare zi e o încercare de a-ți imagina cum ar fi fost dacă ai fi avut curaj, dacă ai fi avut putere sau dacă ai fi ales altfel! 
Însă totul în jurul tău spune că e prea târziu. Poate era prea târziu de la început, dar erai încă în acel prea-târziu-'fericit', în care Speranța îți creștea curajul și îți lumina privirea de fiecare dată când te gândeai să cedezi. Atunci nu ai fi crezut niciodată ca va veni Prea Târziu.

Prea Târziu vine după ce toate încercările de a ajunge unde ai vrut, sunt epuizate. Când infinitul de încercări devine finit. Și toată puterea pe care credeai că o ai, se termină.

Prea Târziu începe cu o parafă ce strigă prin toate rotunjimile literelor ei, că e... prea târziu!

Prea Târziu este când ști că orice ai face și oriunde ai merge, nu îi vei mai întâlni niciodată privirea, nu îi vei simți palmele umede lipite de corpul tău și dacă o să simți din nou parfumul lui, altcineva îl va purta. 

Prea Târziu apare odată cu urmele vorbelor tale ce se adâncesc în suflete care nu mai înțeleg rostul lui 'îmi pare rău'.

Prea Târziu începe când omul pe care îl iubești nu mai există. Și fiecare încercare de a-l recompune îți îndeasă în suflet vinovăția de a nu-i fi arătat toată prețuirea ta.

Prea  Târziu este de fiecare dată când lași ceva simplu să devină complicat, doar pentru că te-ai obișnuit să gândești complicat, să trăiești complicat, să vorbești, iubești și să decizi complicat! 

Prea  Târziu devine imediat ce ea pleacă înainte să afle că nu poți trăi fără ea. Sau când alegi să rămână, deși știi al naibii de bine că nu poți trăi cu ea. 

E Prea Târziu când viața ți se calculează în zile și înțelegi cu adevărat că cele mai simple soluții sunt cele care te fac fericit. Și tot astea, păreau greu de luat înainte ca pentru tine să fi venit Prea Târziul. 

Prea Tarziu vine imediat după ce spunem... vom vedea ce este de făcut!
Și nu mai trece niciodată!