O sa încep cu concluzia: unitatea de măsurare a succesului este... FERICIREA!
Mi-am dezvoltat un obicei interesant: să identific gradul de fericire al oamenilor din jurul meu. Să îi ”măsor” ca și cum ar trebui să-i pictez si să îi împart pe categorii, astfel încât să mă raportez cu ușurință la fiecare dintre ei, de fiecare dată când am nevoia de a o face. Am inventat o scală de măsurare a gradului lor de fericire: fericit, în curs de a fi fericit, cu posibilitate de a fi fericit dar fără dorința de a o face, neinteresat de fericire, nefericit, speriat de fericire! Și uite-așa, colindînd pe scala mea, mi-am amintit o vorbă: dacă vrei să știi cât câștigă cineva, fă media aritmetică a veniturilor celor din jurul lui! Ca să extragem, dacă vrei să ai succes, înconjoară-te de oameni care au succes!
Am trăit și încă trăim mulți cu impresia că cifra cât mai mare de dupa Q (multumesc, Andrea! :)) conferă succesul! Că întoarcerea dintr-o vacanță de pe alt continent îți menține locul printre oamenii de succes! Că cu cât avem mai mulți prieteni și suntem văzuți la mai multe evenimente suntem mai aproape de a avea succes! Și da, există un studiu (nu al cercetătorilor britanici!) care spune că ceea ce ne ajută să avem succes este părerea celorlalți despre noi! Interesant... dacă te bazezi pe faptul că cei din jur vor fi acolo pentru totdeauna! Mai puțin motivant, dacă iei în calcul ”migrarea” celor din jurul nostru și efortul pe care îl faci pentru a dovedi în permanență cine ești tu!
Și nu spun nicio noutate când afirm că singura părere importantă despre tine însuți, este A TA! Când te întorci spre tine, uiți de ”aplauzele” celor din jur și rămâi tu cu tine. Și cel mai grăitor: cu părerea ta despre tine! Și tot acolo, împletite, se află bucuria cu care îți trăiești viața, fericirea cu care îți începi ziua, acceptarea față de viața ta și a tuturor celor care fac parte din ea și, evident: nivelul tău de fericire!
Am fost foarte mult în cursă pentru un loc confortabil pe scara succesului! Am avut nevoie de aplauze, mi-am dorit recunoștința angajaților mei, aprecierea prietenilor, impresiile bune ale celor pe care îi completam ca și grup de apartenență, laudele grăitoare ale acelora pe care astăzi nu bine îi mai țin minte și, desigur, cifra cât mai mare dupa Q! Da, mi-a plăcut jocul cu doveditul, concursul de-a ”cine ajunge primul” - deși nu-mi amintesc dacă se mai înscrisese cineva cu mine în cursă sau concuram cu mine însămi! Și mai ales... mi-a plăcut să trag linie! Să adun, să înmulțesc și să mă simt întreagă.
Și simțindu-mă așa, am evaluat cât de important este să-mi identific corect ceea ce mă face fericită în viața mea. Să opresc orice activitate care îmi aduce frustrare și risipă de energie, oricât de fructuoasă ar fi! Să mă desprind de șabloane, să renunț la anumite paradigme și să îmi dedic suficienta atenție și încredere pentru a-mi măsura și asuma fericirea cu care încep și mă bucur de fiecare activitate.
Oamenii de succes se văd clar dintr-o mulțime: sunt cei care au scântei in priviri și care atunci când îi intrebi despre munca și viața lor îți povestesc cu dragoste despre fiecare detaliu! Oamenii de succes sunt cei fericiți ca e o zi de joi, nu una de week-end! Văd succesul în cizmarul care îmi povestește ca de 45 de ani face aceeași muncă - și e fericit de asta, in medicul care îmi spune glume în timp ce îmi pune o branulă, în femeia de servici care mă convinge că biroul meu ar arăta mai bine ordonat, deși ar avea mai mult de lucru, în mama care a decis să devină casnică pentru a-și susține familia.
Succesul (și automat fericirea!) vin din VREAU, nu din TREBUIE!
Succesul este doar pentru 5% dintre noi! Pentru acei 5% care VREM să ne asumăm fericirea, împlinirea, schimbarea! Pentru aceia care nu avem nimic de dovedit: ci doar trăim, planificăm și acționăm după instinctul nostru, nu după ”rețete”! Pentru că așa ne simțim funcționali și optimi!
Și fericiți!
Este incorect pentru mine să diferențiez succesul de fericire, să cred că succesul are de-a face cu viața profesională, cu ultima valoare a profitului business-ului meu, cu numărul proiectelor reușite! Și consider la fel de greșit să măsor fericirea, după cele 240 de ore de muncă/lună.
Nevoia mea de a demonstra nu mai există. Există convingerea că sunt un om de succes!
Pentru că sunt un om fericit!
frumos!
RăspundețiȘtergere