Lucrez in recrutare. Zilnic aud oameni care cauta ”omul perfect”, angajatul perfect, care sa faca perfect ce are de facut. Si fac corectura asta zilnic, cu drag si delicatete (deseori!), spunand ca perfect ar fi sa cautam omul POTRIVIT- cel care se potriveste cu fisa postului, cultura organizationala, colectivul, activitatea si toate cele implicate. Desigur, ma amuz uneori cand beneficiarii ma anunta fericiti ca au primit ”omul perfect”.
Dar de multe ori relatiile esueaza pentru ca spre deosebire de mediul organizational, in viata personala, de zi cu zi, oamenii nu au de ce sa se incadreze in nicio fisa de post. Contractele nu au prevazut termen de evaluare si nici clauze clare de colaborare si, dupa cum vedem zilnic la TV, nici macar clauze de confidentialitate.
In dragoste, facem greșeala de a astepta ca cineva sa se incadreze in asteptarile noastre, greseala de a oferi in masura in care primim si de a uita sa ne experimentam pe noi insine in raport cu celalalt. Facem doar evaluarea celuilalt, pentru a ne decide ce dam mai departe. Promisiunea ”la bine si la rau” devine ”atata timp cat e bine”, ”raul” fiind considerat vina exclusiva a celuilalt. Pentru ca el nu a zis, nu a facut, nu a inteles, nu poate, nu intelege. In dragoste, gandim unilateral: te parasesc pentru ca nu ma iubesti (sau pentru ca eu am schimbat definitia iubirii si tu nu o mai intelegi!). Spre deosebire de mediul cariericesc, acasa ne comportam fara preaviz! De azi nu mai esti omul meu perfect! Esti doar potrivit... dar pentru altcineva!
Daca in mediul organizational, nepotrivirea se asista, fiind insotita de o evaluare a partilor implicate, cu focus pe feed-forward, pentru a concepe un plan perfect pe mai departe, in dragoste ne raportam doar la feed-back: ce a mers rau, sa nu mai repetam!
Si totusi repetam, dupa aceleasi reguli, pentru ca ne mentinem in continuare focusul pentru a-l gasi pe Cel Perfect.
Cu EL alaturi, perfectiunea ta este evidenta!
Si cu ocazia asta am inteles: perfectiunea este complimentul suprem pe care il dam celor pe care ii apreciem. In viata de zi cu zi, celor pe care ii iubim. Si fara de care nu ne vedem viata.
Perfectul meu poate fi imperfectul altcuiva. Asa cum imperfectiunile mele sunt perfecte pentru cel numit Perfect.
Cautarea perfectiunii este declaratia ta de imperfectiune! Si pana nu intelegi ca perfectiunea este doar un abur care te impiedica sa iti vezi propriile imperfectiuni, vei cauta sa alegi oamenii PERFECTI, iubirile perfecte, prietenii perfecti, jobul perfect, viata perfecta. Insa perfectiunea se schimba... Devine mai putin decat ce vei vrea maine! Sau anul viitor!
Am gandit odata si am si spus ca cu cat te iubesti mai mult pe tine, cu atat nu mai vezi nimic nepotrivit la ceilalti. Acum amplific si spun ca cu cat esti mai fericit de ce esti tu in fiecare moment, cu cat devii cea mai buna perspectiva a ta in fiecare zi, vei cauta acele relatii in care sa te experimentezi Tu, in Cea Mai Buna Dimensiune a Ta si astfel, toti si toate in jurul tau devin... perfecte!
Pentru ca perfectiunea este complimentul suprem pe care il atribuim celui mai inaltator moment pe care il traim. Iar acesta, pe masura ce ne experimentam in a deveni (mai) desavarsiti, devine mai mult ca perfect!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu